Cu-aceeași sfâșiere

Citesc și recitesc acea scrisoare…
De când a venit ea, n-am mai trăit
decât ca umbră, umbră-a celui care
am fost cândva și nu am mai zâmbit.

Te văd scriindu-mi pală,obosită
aceste rânduri care știu că ard
cu flăcări de tristețe, pustiită
că ne-a adus aici acest hazard,

în fața unui zid atât de mare
că nu-i aflăm sfârșitul nicăieri…
Te văd rămasă-așa, cu ochii-n zare
minute-n șir, sleită de puteri

și-aș vrea până și-acum să te mângâi,
și-aș vrea până și-acum să-ți strig rămâi
în visul nostru,vom găsi spre noi
cumva, cândva și drumul înapoi…

Aura Popa,23.11.2016
Sursa foto: Internet

2 Comments Add yours

  1. Lazar Petre spune:

    Văd în această poezie:
    Ori o imaginație dusa la cote f.inalte.
    Ori o restrângerea că intro oglindă o unor sentimente trăite de autor.
    Profund și interesant.
    Frumos.

    1. aurapopa spune:

      Autorul e o persoana foarte empatica, domnule Lazar! 🙂 Multumiri infinite
      pentru atenta aplecare asupra gandurilor mele!

Lasă un răspuns