Cum m-așteptam

Tu nu mai știi dar eu mi-aduc aminte
cât era fruntea lunii de fierbinte
în noaptea-aceea, cum mai tremuram
de teamă c-o s-o pierdem gram cu gram,
că ni se va dezintegra în brațe
și negre găuri vor veni s-o-nhațe.

Tu nu mai știi… Eu mi-amintesc și-acum
ce chin pe ea când se-neca în fum,
ce luptă-n ea vulcanii să-și convingă
lumina morții-o clipă să și-o stingă,
să nu mai cânte-n pieptu-i a dogoare
și să îi lase timp de întremare.

Tu nu mai știi… Mai bine-i c-ai uitat
că în sudoarea-i cerul s-a scăldat
și că și el s-a molipsit de friguri
și sta așa-ncrețit și pal sub viguri
de nori, fără putere să zâmbească
și cu azuru-i lumea s-o uimească…

Tu nu-ți mai amintești nimic de-atunci,
din vremea-aceea când urcați pe stânci
de vise împărțeam și iad și rai…
Eu n-am uitat nimic din ce spuneai,
nimic din ce-mpreună am trăit
pe-un val de flori cât timpul ne-a zâmbit…

Aura Popa,6.02.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns