Tandru

Te-am surprins privindu-mă,
-n pleduri învelindu-mă
ca pe-un copilaș răpus
de-oboseală în apus
și-am știut că e iubire
acel licăr din privire…
Nimeni nu a mai avut
așa grijă în trecut
să nu mă doară nimic,
să nu-mi fie frig vreun pic,
umbrele să nu m-ajungă,
lumea să nu-mi stea în dungă,
loc să am să îmi rotesc
aripile, să zâmbesc
mai tot timpul, de senin
să îmi fie cerul plin…
Nimeni cu atâta drag
nu m-a așteptat în prag
să mă-ntorc de orișiunde
m-au dus ale vieții unde…
M-am surprins îndrăgostită
fără leac, pe veci robită
de-astă dragoste duioasă
fără seamăn de frumoasă…

Aura Popa, 23.04.2017
Sursa foto: Internet

0 Comments Add yours

  1. Aripi de albatros spune:

    Bună dimineața, suflet drag!
    Să ai o zi frumoasă și o săptămână plină cu tandrețe!
    https://i.pinimg.com/originals/01/db/96/01db96c151e00b5de21847a5cb76b02c.jpg

    1. aurapopablog spune:

      Buna dimineata, Albatrosule cu aripi de poezie! Te imbratisez, iti multumesc pentru popas si iti doresc sa te bucuri si tu de o zi si o saptamana de poveste! <3

Lasă un răspuns la Aripi de albatros Anulează răspunsul