Doar tu

“Ești în inima mea…Poate inima mea…”
mi-ai spus într-o seară șoptit
când lumina o altă nuanță avea
și atât de duios m-ai privit

c-am uitat că există pe pământ și-altceva
decât noi și-acea clipă de basm
și-aș fi vrut timpu-n loc să se-oprească, cumva
în acest de fascinație spasm…

“Ești în sufletul meu… Poate sufletul meu…”
ai strigat și-am crezut ce spuneai…
Te simțeam bucurie fără margini și eu
căci și vis și iubire-mi erai…

Aura Popa,14.06.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns