Pe drept

Mă ceartă vântu-n fiecare zi
că bat același drum din zori în zori,
că uit și pentr-un altu-a mă trezi,
că-abia privesc spre mările de flori.

Mă ceartă că nu cânt, c-am zăvorât
vioara în cutia ei, albastră,
că îmi stă chipul numai mohorât
și c-am ajuns aproape o sihastră.

Mă dojenește vântul, mai mereu
și-are dreptate să mă mustre-ntruna
pentru că umbra asta nu sunt eu,
zvâcnirea care domolea furtuna,

scânteia care înflorea buchete
de curcubee și le arunca
pe pânzele de ceruri desuete
și orișice vâltoare o-ncerca…

Mă ceartă vântul și-o să mă mai certe
atâta vreme cât vor sta inerte
brațele astea roase de pustiu
căci fără tine nu mai știu să fiu…

Aura Popa, 17.07.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns