Știi?

A fost o vreme când n-am mai văzut…
Orbecăiam în beznă zi lumină
și tot în întunericul tăcut
îmi ațipea fărâma de rugină.

Mă spijineau pereții dar n-aveam
repere-n ăst ocean, nici cât nisipul
din palma unei frunze ce-o striveam
cu pasul umbrei nezărându-i chipul.

Mi-era tot timpul noapte, frig și-amar
pentru că nu înțelegeam de ce deodată
nu mai puteam să trec de-acest hotar
și să îmi bucur ochii ca odată

de-o frunză, de-un surâs, de-un val de mare,
de-un câmp cu flori de nori îmbobocite,
de-un curcubeu, de-un lan ce râde-n soare
cu torțe-maci și spice pârguite…

Am fost o vreme-nchis într-un cocon
de negură și mi-am închipuit
că trebuia să cânt acest canon
cu-a beznei voce până la sfârșit…

Aura Popa,25.07.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns