Offf!

L-am pierdut pe ursulică
și sunt taaaare supărată…
Dac-ați ști cât mi-e de frică
pentru el că niciodată

n-a stat singur, sărăcuțul…
Peste tot doar împreună
ne vedeai… Eu și micuțul
eram veșnic mână-n mână,

brațe-n brațe… L-am lăsat
o secundă pe băncuță,
numai cât am admirat
cum zbura o mămăruță

și a dispărut… Acuma
ce mă fac, cum îl găsesc
că s-a întrecut cu gluma…
De-ore-n șir tot scotocesc…

Aura Popa,29.07.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns