Eliptic

Clipele-n doi? Eternități duioase
pe maluri de povești nemuritoare…
Surâsuri și priviri nesățioase
din zori și până-n asfințit de soare…

Atingeri tandre,-aproape explozive…
Nemaitrăite liniști, de altar
în gândurile noastre emotive
sorbite din al dragostei pahar…

Risipă din lumina bucuriei
și sete de prezența celuilalt
neîntreruptă… Umbre-ale magiei
în orice gest și note de înalt…

Aura Popa,19.08.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns