Și norii, și vântul

Și frunzele mă-ntreabă de ce plâng,
de ce merg clătinându-mă pe cale,
de ce pe mâini întruna mi le frâng,
de ce-mi stă umbra ca să se prăvale.

Nu le răspund… Nu pot… Pierdut mi-i glasul
și vorbele-nghițite sunt cu toate.
Lumina mea nu-și mai găsește pasul
și să înainteze-abia mai poate

pentru că plumbul sufletului, greu
mai este de cărat… Oricine știe…
Că ești doar muritor sau că ești zeu
un nod de deznădejdi ți-i dat și ție…

Aura Popa, 05.09.2017
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns