Acum

Nu-l mai trudi pe gând… Stinge lumina
oricărei temeri și te cuibărește
între mătăsuri… Dormi până haina
asta de zi-ntr-o alta se topește

uitând c-a fost, uitând ce ți-a adus…
Dormi fără să te-ntorci, noaptea întreagă.
Măcar cât cântă luna,- acolo, sus
și stelele de zbucium te dezleagă.

Când zorii vor veni să te trezescă
fă din surâs un laitmotiv al zilei,
să nu poată-o-ncruntare să-nflorească,
o lacrimă în praștia pupilei.

Dormi, suflete… Nu-l mai trudi pe gând…
Pârjolu-i șters de soarele cel blând…

Aura Popa, 10.10.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns