Suflete

Când nu asculți, cum vrei să înțelegi?
Când nu te zbați. cum vrei să te dezlegi
din funiile groase-ale-nchistării? 
Când tot te-ntorci cum vrei să dai uitării

acel tărâm cu anotimpuri pare?
Când nu zâmbești cum vrei să-ți fie soare?
Stai în lumină și vei fi lumină…
Nu te mai însoți cu nori la cină,

cu umbre tot la fel de încruntate
și de aceleași temeri măcinate…
Ascultă vântul și-o să-l înțelegi…
Zbată-te-ntruna și-o să te dezlegi

de beznă, de prăpăstii, de furtuni
și vei putea și liniști să aduni
în pumnii clipelor, tot mai puține…
Surâzi cât poți de des și va fi bine…

Aura Popa, 25.11.2017
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns