De parcă n-ai știi

cum se cântă în beznă,
ce gânduri te ard când ți-e lațul de gleznă,
ce mâini te aruncă pe țărmuri de ură,
cum scapă amnarul de sens din strânsură
așa îți treci pasul prin iarba mustrării
și nu-ți întorci capul spre vaietul zării…

De parcă n-ai știi și să fluieri a vară
pui geruri pe foi și zăpezilor scară
să-și urce tot albu-n calești de risipă,
să-l cearnă pe umerii mei într-o clipă
și treci cu-a ta rece privire de toate
fărâmele mele de suflet ridate…

De parcă n-ai știi cum mi-e rău, cum mi-e bine,
când țipă mai tare-ndârjirea în mine,
când tace albastrul, când roșul vorbește,
când dalta poveștii chemări șlefuiește
așa îți treci umbra prin lumea-mi tăcută,
la nasturi de visuri mereu descusută…

De parcă n-ai știi tot ce știi treci și pleci…
De mult își stă gândul la alte poteci…

Aura Popa, 12.02.2017
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns