Și azi, și mâine și mereu

Dac-aș ști că uimirea te-ar mai naște o dată
în aceeași secundă, neatinsă de ger,
cu o mie de torțe, de surâs luminată
aș veni s-aprind stele-n partea noastră de cer,

aș veni să te-acopăr cu-altă pânză de mare,
fără valuri de cețuri, fără țărmuri de-ngheț,
să șterg dârele albe, nezvântate de sare
de pe-obrajii poveștii, scrise-n suflet citeț…

Aș ierta, aș uita și-aș veni către tine
hotărâtă să-nving orice hidră de vânt
ce în iureșul alb al zăpezii ne-ar ține
și lumină, și beznă, și tăceri, și cuvânt…

Dac-aș ști că mirarea înc-o dată te-ar naște
în aceeași secundă, decojită de frig,
de absurdul tăcerii care nu recunoaște
că ne suntem destin aș veni să te strig…

Aura Popa, 03.07.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns