În fotoliu

Bunul uită de-oboseală,
de durerea lui de șale
când i se așază-n poală
nepoțica… Nu e cale

s-o refuze când îl roagă
ca să-i spună o poveste…
Vocea n-are timp să-și dreagă
fiindcă firul se grăbește

să se depene din ghemul
roșu, roșu-al plăsmuirii…
Mai mereu e la cheremul
și discreția povestirii

dar sfârșitul nu-i găsește
niciodată pe cei doi
treji… Ori bunul ațipește
ori fata, ori amândoi… 

Aura Popa, 19.03.2018
Sursa foto: Internet

 

2 Comments Add yours

  1. Cat de frumos scri, Aura…

  2. aurapopablog spune:

    Asa exclam eu citindu-te, Albert! 🙂 Iti multumesc ca ma faci sa „vad” cu ochii tai cata lumina e inca in fiecare fereastra de cer!

Lasă un răspuns