Impas… ștrengăresc

Am făcut o poțiune
magică… M-am învârtit
ca să o amestec bine
și grozavă mi-a ieșit

pentru că i-am pus de toate:
și pământ, și praf de stea,
și petale,- asortate-…
Pe tăticul ca să bea

l-am rugat, o-nghițitură
și-a fost taaaare cumințel…
Cum a luat o picătură,
cum s-a transformat și el

ca și mine-n căpșunică…
Suntem rumeni, parfumați
dar acum murim de frică
să nu fim cumva… mâncați… 

Aura Popa, 21.03.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns