Nu

Pe cea ce refuza ca să mai iasă
din cercu-obișnuinței, n-am ucis-o…
I-am luat pâinea și vinul de pe masă
și c-un zăvor de umbră am închis-o.

Trăgea în jos poveștile… Cu toate
în mâlul de-nțeles se-mpotmoleau
și rândurile clipei spate-n spate
pe orișicare filă îi stăteau.

Nu-mi pare rău c-am scos-o la lumină
pe cea ce-ntotdeauna îndrăznește
să pună sâmburi de speranțe-n tină
și de rodirea lor se îngrijește,

că las din nou miraje să se-ntâmple
pe marea-mi mai mereu învolburată
și să îmi crească flori de vis sub tâmple
ce fac uimiri și-n ochii-mi să se poată…

Pe cea ce refuza să mai descheie
vâltori la nasturi și să mai deznoade
eșarfe de surâs și curcubee
am pus-o-n de uitare acolade…

Aura Popa, 01.04.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns