Cum mergeam

on

Nu mai merg pe sfoara-ntinsă la-nălțime
pe deasupra văii dintre două stânci.
Sunt , de-o vreme, și eu una din mulțime,
una ce se teme de ravene-adânci,

una ce privește pe-alții cum se-avântă
amețiți de visuri oarbe ca de vin
când lumina clipei pajiștile zvântă
și-nvelește ceru-n pleduri de senin…

Tălpile, să meargă, încă ard dar gândul
că nu ești acolo,-n capăt, să m-aștepți
face ca pe umbra-mi să o sară rândul
de la orice vrere… Dacă nu-ți îndrepți

brațele spre mine, n-are rost planarea…
Nu e bucurie cea neîmpărțită,
cea ce nu-și găsește vad să-și pună marea,
cea ce nu își face larma auzită…

Aura Popa, 09.06.2018
Sursa foto: Internet

One Comment Add yours

Lasă un răspuns