De multe ori

De multe ori

Mă uit la cer, dar nu albastru-l văd
întâi și-ntâi ci arcele de zbor
ce -și trec săgețile de câte-un nor…
Pe ele vreau mereu să le revăd

pentru că veșnic mi-amintesc de tine,
de liniști fără seamăn de frumoase,
de-atingeri senzuale, mătăsoase,
de -un aprig foc de dor ce-ardea în mine

din prima clipă-n care dispăreai
din orizontul umed al privirii,
de șoaptele ce le schimbau zefirii
când te zăreau la piept cum mă strângeai…

Mă uit la cer și-mi amintesc cum noi
valsam pe nori vrăjiți unul de altul
când ne era mai tare ca bazaltul
încrederea-n al dragostei șuvoi…

Aura Popa, 25.07.2018
Sursa foto : Internet

Lasă un răspuns