Iubire

Ne-așteaptă lumea… Hai s-o explorăm
și s-o vedem ținându-ne de mână,
pe valuri de lumină să dansăm,
să mergem prin a liniștii țărână

zâmbindu-ne și-ntocmai ca acum
să ne privim, mereu cu duioșie…
Să-mi fii, să-ți fiu uimire pe-orice drum,
pe-orice cărare-a clipei ce ne-mbie

cu ale ei pavaje de poveste,
cu ale ei mirifice culori
și când a grijii umbră va da peste
să trecem împreună prin vâltori…

Aura Popa, 13.08.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns