În copilărie

Curtea? Nu-mi era de-ajuns
nici cu bruma de ogradă
pentru joc și pentru-ascuns,
nici cu vasta ei livadă…
Totdeauna un pârleaz
îl săream, spre lumea mare…
Către pajiști, către iaz
luam drumuri în picioare…
Foamea mă mâna spre casă
pe-nnoptat… Nu mai devreme
l-așezam pe „lup” la masă
povestind despre ce gheme
deșirasem ziua-ntreagă,
despre ce fel de culori
întâlnisem în zănoagă
oglindindu-se-n vâltori
și-adormeam curând, sleită
de puteri, de orice gând
dar atââât de fericită
nu cred c-am mai fost nicicând…

Aura Popa, 29.08.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns