Tu

Poate că mă iubești, în felul tău
și vrei să muți și mările, și munții
ca să mă știi departe de-orice rău
ce-ar adânci iar șanțurile frunții

și cearcănele ochilor umbriți
adeseori de apele tristeții.
Poate că mă iubești… Nedezmințiți
sunt pașii tăi pe-aleea dimineții

care dezleagă noduri de abis
și face răzvrătiri să clocotească,
pe străzile amiezii, chiar și-n vis
și hotărâți mereu să mă-ocrotească…

Poate că mă iubești, dar nu așa
cum ar avea el, sufletu-mi nevoie,
înflăcărat, mereu urcat în șa
venind spre noi și făr’ să ceară voie…

Aura Popa, 17.09.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns