Acum, suflete

Mai mult ascultă, mai puțin cuvântă
ca să auzi cum frunzele își cântă
refrenele cu note de rugină…
Stai mult mai mult cu ele în grădină,
pe-aleile din parcuri, în pădure
și lasă-a clipei vrajă să te fure…
Mai mult în jur decât spre gând privește
să vezi culoarea-n toate cum rodește,
cum umple ale lumii-ntregi pahare
și cum se pierd săgeți de zbor în zare
fărâmițând azurul molipsit
de griuri pe la colțuri de zenit…
Mai mult lasă-l pe soare să-ți mângâie
umbra și de la cap până-n călcâie
în a luminii-i miere să te scalde
cu brațele-i ce încă mai sunt calde
și simte-n vene aerul tomnatic
intrând să stingă-al inimii jăratic
pentru că-i vremea s-o împăturești
pe vară și-n alt vis să te trezești…

Aura Popa, 20.09.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns