În curgerea-i

Râul are cui să spună
când îl doare câte-un val,
când îl zgândăre-o furtună
și-i încearcă câte-un mal.
Pietrele-s mereu acolo,
pentru el, gata s-asculte
cum e-mpins de colo-colo
de-ale lui gânduri prea multe,
prea tot timpu-nvolburate,
prea cu jind și dor de ducă…
Omul, cui să-și spună poate
oful care îl usucă
și-l topește pe picioare
când e toată lumea prinsă
și-absorbită de-ale sale?
Cui,cu vocea-i tot mai stinsă
poate să se confeseze
când îl arde ne-ntâmplarea,
când nu poate să-și așeze
în aproape depărtarea?

Aura Popa, 27.09.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns