Vreodată

Dacă mâinile mele n-au să mai poată
să-ți mângâie părul și fruntea brăzdată
cu ochii-o voi face… Și ei pot s-atingă…
Și ei pot tristețea din tine s-o stingă,

să-ți șteargă de umbre și chipul și calea,
cu flori de lumină să-ți semene valea
privirii ce-adesea a plâns se-nierbează
și uită că-n preajma-i și munții dansează…

Dacă vorbele-mi n-or mai știi să țâșnească
cu ochii vorbi-voi… Ei or să micească
distanța ce-ar ține durerea-n picioare
și lumea-ți de vise departe de soare,

cu ei îți voi spune că singur, iubire
nu ești, nu vei fi în această clipire…

Aura Popa, 12.11.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns