Întotdeauna

Când pleci la drum, pune-ți în bocceluță
și-un strop de-nflăcărare… Vei vedea
că pașii-ți vor “zbura” pe potecuță
și-n ochi scântei de-ardoare vei avea…

 

Fii recunoscător pentru ce ai
și fă ce poți mai bine, încercând
în preajma unor optimiști să stai,
nu lângă cei ce-au doar pe “nu” în gând…

Spune-ți: “Abia aștept o nouă zi
pentru că am atâtea de făcut”!
și-nvață surâzând a te trezi
fiindcă ai șansa altui început…

Aura Popa, 11.12.2017
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns