Într-un cuib de neliniște

Oare și tu te-ntrebi dacă mai este
loc pentru-o regăsire de poveste
a ochilor, a mâinilor tăcute,
a buzelor flămânde să sărute,
timp pentru a ne fi și val, și mare,
și arșiță, și ploaie, și ninsoare?

Eu nu doar că mă-ntreb dar am să mor
sperând că n-a secat acel izvor
de dragoste, că nicicând n-o să sece
și c-acel dor de „noi” nu ne va trece
nici dincolo de viață, că vom vrea
și-n alte lumi aproape-a ne avea…

Te-aștept, minune,-n fiecare zi
visând că din coșmar mă vei trezi,
că nu e iarna-n toi ci e tot vară
și c-acești munți de gheață-or să dispară,
că printre flori păși-vom zâmbitori,
că nu te dor etern și nu mă dori…

Aura Popa, 12.12.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns