Cu penița trăirii

Povestea mea s-a scris dintotdeauna
cu azuriu și clar, și tremurat,
și mai puțin citeț, și aplecat,
așa cum viața i-a dictat, întruna.

Are și pagini pline, și mai goale,
și file cu tumult, și aurii,
și foi cu rânduri terne, pământii,
și paragrafe-n fonturi speciale.

Că nu-i nemuritoare, nu îmi pasă…
Cu bucurie-am scris-o pân-acum
și-așa voi scrie-o, altfel nicidecum
căci pentru mine-a fost și e frumoasă…

Aura Popa, 20.12.2017
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns