Adeseori

Viața ne-aruncă-n gol ca să vedem
că-n umeri avem aripi care știu
zbura și de-ntuneric nu se tem,
că-i de trecut cumva orice pustiu

ce nu înseamnă moarte, ne zidește
gleznele-n lutul aspru al durerii,
de stânci de disperare ne izbește
să prețuim lumina învierii.

Ne umple-obrajii clipelor de sare
din când în când tot vrând să ne arate
de cât de multe suntem noi în stare
când umbre mari ne mână de la spate…

Ea știe mai mereu de ce avem
nevoie, de târâș sau de înalt,
din ce izvor mai bine-i ca să bem,
ce lumi pot fi luate cu asalt…

Aura Popa, 05.01.2017
Sursa foto: Intrnet

Lasă un răspuns