Într-o vreme

Am cerut să fiu un munte
și în munte mă prefac…
Mi s-așază corbi pe frunte,
nori și vulturi… Cânt și tac

și a ploi, și a zăpadă,
și a vipii, și a dor
să-mpletesc câte-o cascadă
cu vreo sfoară de izvor,

să-mi călăuzesc drumeții
până sus, fără să-i trec
prin genuni, prin zidul ceții
sau vreun pas să mi-l ferec…

Nu am țancuri prea abrupte,
nici cărări ce se înfundă
doar fânețe întrerupte
când și când de câte-o undă,

doar păduri și ascunzișuri
pentru ciute ostenite,
grote-adânci și luminișuri
doar de vânturi răscolite…

Mi-am dorit munte să fiu,
cum e și stingher să știu…

Aura Popa, 16.01.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns