Azi, mâine, mereu

Lasă-te îmbrățișat,
mângâiat și dus de mână,
alintat și răsfățat
de-a mea dragoste nebună…

 

Lasă-te purtat de val
pe-astă mare clocotindă
a iubirii… E real…
Lasă vraja-i să te prindă

și trăiește ca și când
pe-azi îl ai și-atât… Trăiește
tot ce ai visat… Urmând
calea-i visul se-mplinește…

Lasă-te iar dezmierdat,
mângâiat sub clar de lună,
alintat și răsfățat
de-a mea dragoste nebună…

Aura Popa, 19.01.2018
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns