În poveste

A fost tumult cât pentru două vieți
dar și iubire-a fost, mistuitoare
de care n-ai fi vrut să te dezveți
cu niciun chip, copilă visătoare…
A fost lumină și-ntuneric, greu
de dat deoparte numai cu o mână
ce n-a pleznit vreun bici de curcubeu
vreodată cu nesaț după-o furtună…
A fost și zbor, a fost și prăbușire,
a fost și mers în cerc, și răzvrătire,
și liniște, și zarvă, și magie,
și fascinație, și poezie,
și vuiet de chemări, și-nvolburare,
dar și iubire-a fost… Mistuitoare…

Aura Popa, 20.01.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns