Necondiţionat

Nu ţi-am scormonit trecutul!
Prin sertare n-am umblat
să găsesc vreun semn că lutul
nu ţi-e tocmai afânat.

Te-am primit cu tot alaiul
de seminţe, de lăstari
şi de vreri ce-aşteaptă mai-ul…
M-am rugat ca să apari

cu lumina ta, rebelă,
să-mi răstorni în iarbă nori
sidefaţi cu-o acuarelă
de speranţă, chiar în zori.

Nu ţi-am scormonit trecutul.
Nici măcar n-am întrebat
de ce are brazde lutul
mari pe chipu-i pistruiat…

Aura Popa, 04.02.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns