De iarnă

Am plecat cu-o sănioară
colo, sus, pe derdeluş
cu-a mea mică surioară
şi-amândoi, pe-alunecuş

cum urcam, cu joaca-n gânduri
când ea, când eu… Zdup! Cădeam
dar chiar dacă dam de dâmburi
repede ne ridicam.

Coasta hohotea a viaţă
şi a râset… Prin omăt
vedeai cum vreo mogâldeaţă
face îngeri şi-ndărăt

lasă urme de risipă
copilaşi mai mici, mai mari,
unii dornici de echipă
alţii veşnic solitari.

Am pornit cu-o sănioară
tot micuţă, ca şi noi
şi-am stat ziua-ntreagă-afară
uzi, flămânzi dar tot vioi…

Aura Popa, 07.02.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns