Poem desculţ

Nu mă-ntreba ce temeri am şi nici
ce-mi ţine-n şahul umbrei scânteierea.
Nu vrei să ştii c-acest năpraznic bici
ce-mi şfichiuieşte carnea-i adierea

unui blestem pe care-l port în gând
de multe veacuri, fără de scăpare.
Nu mă-ntreba unde-am să fiu curând.
Nici eu nu ştiu… Mi-i dat la întâmplare

să merg, numai pe drumuri de pustiu
sau pe cărări de ape-nvolburate,
tivite cu prăpăstii şi să ţiu
povara unui albatros în spate

ucis de o săgeată de cuvânt.
Nu mă-ntreba nimic… Cât sunt cu tine
învaţă-mă să-mi scutur de pământ
poemele cu valuri peregrine…

Sursa foto: Internet
Aura Popa, 14.02.2015

Lasă un răspuns