Contrapunct răsturnabil

Parc-o mână n-o am şi nimic nu mai văd.
Mă dezlegi de-nţeles… mă izbesc de prăpăd…
Număr pietre în gând ce-s trovanţi şi tot cresc,
Şi-n coconul de vers mă transform şi pornesc

Pe o pantă de cer aplecată spre lut.
Mă dezlegi de prezent…mă izbesc de trecut
Frâng în pumn dimineţi şi amieze de foc
Ca s-ajung în alt vis să mă scald în noroc

Şi să cântăr şi eu în balanţa de rai
Coborâşuri de-april şi urcuşuri de mai
În zigzag de-ntâmplări netivite de ploi,
Necrestate de vânt şi cu bâlbe şuvoi.

Parc-o mână n-o am şi respir întrerupt
Fără tine acum orice drum pare-abrupt
Mă apropii c-un rând de-alt poem de nisip
Şi-mi pun umbrele-n rând pe-o oglinda de chip

Ce se-ncruntă mai des şi zâmbeşte mai rar.
Mă dezlegi de cuvânt… mă hrănesc cu amar…

Aura Popa, 20.02.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns