Acum și mereu

Ești și vei fi etern parte din mine…
Ești și vei fi acel foc ce îmi ține
torța iubirii duioase aprinsă…
Ești și vei fi setea-mi veșnic nestinsă,
drumul meu printre flori,
calea mea printre stele…
Ești și vei fi cuibul viselor mele,
valul meu de înalt, zarea mea cea senină…
Ești și vei fi acel zbor în lumină
ce-a venit cu-azuriu-n pumni de cer, cu uimirea…
Mi-ești și-mi vei fi ne-ndoielnic sclipirea
ce-mi trezește tot timpul surâsul la viață
și de nori și de ploi ne-ncetat mă dezvață…

Aura Popa, 24.03.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns