A barieră

Rar brațele îmi stau încrucișate…
Tot timpul le deschid spre oameni dragi,
spre mări, spre zări, spre câmpuri verzi, spre fagi,
spre munți și vietăți nenumărate.

În ele-ncap și-un răsărit văratic,
și un apus cu cearcăne de vânt,
și o fâșie-ngustă de pământ,
și-un nod de cânt ceva mai nebunatic,

o-ntreagă lume… Nu mi le-mpletesc
prea des pentru că-mi place să alint
nespus și cuibul lor mereu să-l simt
plin de lumina celor ce-i iubesc…

Aura Popa, 12.05.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns