În casă

Zornăie vreo cheișoară? 
E la ușă… “Meg și eu!
Și băiatu’ vlea afală
un picuț!” Îl iau mereu
că de nuuu, face-un botic
imposibil de uitat
năzdrăvanul meu cel mic
dar spârnel e… Imediat
prinde aripi… Mă aleargă
mai ceva ca maratonul
că, n-a învățat să meargă
și încet… Ditai zdrahonul
dup-un nod, la deal, la vale,
iar la vale, iar la deal,
iară seara, rupt de șale
cine e? Tăticu’,- cal
când a ostenit micuțul
Duracell, și avion
când vrea legănat puiuțul,
și la “fobal” campion…
Cum aude chei, cum vine
să mă-nduplece… Momește
vadul cu pupici… La mine,
prinde… Veșnic se… lipește…
Aura Popa, 16.07.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns