Între noi

Au fost oceane de nepotriviri,
mări de confuzii, munți de întrebări,
fluvii de îndoieli și răzvrătiri
dar și fără de număr rechemări
pentru că eu nu-s eu fără de tine
și nici tu nu ești tu fără al meu
albastru… Pe-ale vieții serpentine
ni-i dat alături să pășim, mereu…
Au fost zeci de prăpastii între noi,
zeci de vâltori cu miez de nerostire
în timp, zeci de furtuni în amândoi
dar mai presus de toate-a fost iubire…

Aura Popa, 12.08.2019
Sursa foto :Internet

Lasă un răspuns