Pe cioburi de risipă

Iar rupi din haos şi-l împarţi cu mine…
E-atâta-ncrâncenare împrejur
şi-atâtea umbre albe în contur
c-abia păşesc, cu teamă înspre tine

dar nu abdic nici când mă prind de gleznă
iederi bolnave, pline de tumori,
nici când de suflet mă despart vâltori
de curgere amară şi de beznă.

Cad frunze într-o ploaie de rugină
pe umerii-mi de toamnă, veşnic goi.
Pe cioburi de risipă vin, spre „noi”
Să-i ţin speranţa vie şi-n lumină…

Aura Popa, 02.09.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns