Căzut la „datorie” :)

Doarme puiu’ lu’ mămica…
Greu de tot a adormit
după ce și ca bunica
i-am cântat… Prea obosit
a fost azi… Când istovește
așa rău, e mârâit
și nimic nu-i trebuiește
decât somn… L-am învelit
și-l privesc cum se încruntă
când și când, cum din picioare
“deapănă” visând că-nfruntă
zmei în lupte pentru soare
sau c-aleargă pe-o câmpie
înflorită… Îl privesc
cu nespusă duioșie
căci de dragu-i mă topesc…

Aura Popa, 25.09.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns