Cu nețărmurită dragoste

Cum să nu-mi amintesc de buna mea
când toate verile copilăriei
și-au aprins florile de lângă ea,
din poala ei, cu-amnarul bucuriei?
Pe munți, ca pe-o minune i-am văzut
pentru că pasu-i sigur l-am urmat
până pe vârfuri care m-au trecut
ades de nori și văi mi-au arătat
topindu-se-n pahare de zenit,
însuflețindu-se-n al zorilor devreme,
clipind a oboseală-n asfințit
și depănând ale visării gheme…
Poveștile, au glasul ei și-acum…
Încă o-aud cum cântă,-o văd cum toarce,
cum face mămăliga, ca prin fum
și-n brațele-i tot timpul m-aș întoarce…
Cum, de-a mea bună, să nu-mi amintesc
cu dragoste când știu cât m-a-ndrăgit?
Voi fi din ea fărâmă cât trăiesc
și-i datorez mult din ce-am devenit…

Aura Popa, 14.10.2019
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns