Mai înflăcărat

Iubește din nou! Ca dragostea nu-i ceva mai frumos! E timpul să pui zăvoare tristeții, să ieși în lumină și-n lutu-altui suflet să prinzi rădăcină… E vremea să lași teama asta deoparte închisă-ntr-un nod și să mergi mai departe… Visează din nou și dă-ți voie să simți! În umeri ai aripi, în gânduri dorinți ce…

Cu greu

Am ars cuvintele pe care a vrut să ți le spună dorul… Tot scrumul lor e-acum în mare dar lui, nu i-a secat izvorul… Pe el nu pot ca pe un vreasc să-l pun pe foc… E verde, viu… N-am cum să îl zdrobesc în teasc ca pe un strugure-auriu, să-l fac pierdut într-un pocal…

Copilul meu,

Dacă te văd zâmbind și eu zâmbesc… Sunt fericită când te știu senin! Când îți e gândul de lumină plin și eu a bucurie strălucesc… Dacă te văd că te încrunți, mă-ncrunt… Mă-ngrijorează totdeauna norii din ochii tăi și urmele palorii și or s-o facă pân’ vei fi cărunt pentru c-o mamă-i mamă pe vecie……

Elegiacă

Frunze galbene-n cărare spun povești nemuritoare cu glas stins pământului, stelelor și vântului, pașilor ce nu-și grăbesc umbrele și se opresc să asculte ale lor pale foșnete de dor… Frunze galbene-n poteci îți șoptesc să te apleci mai mult peste tot ce-nseamnă viață, căci și ție-o toamnă îți e dată, pom de om… Al trăirii…

Atâta timp

Dacă m-ai putut uita, dacă ai putut departe de a mea lumină sta locul tău e-n altă parte, nu în sufletu-mi dar, pot să te-alung? Aici, intrat cineva,-i intrat de tot, imposibil de mutat, imposibil de desprins sau de șters… Așa sunt eu! Steaua care s-a aprins pe-al meu cer fi-va mereu torță-a unui dor…

Iubești sau nu pe cineva…

L-aduci sau nu-n tine, cumva… Îl porți sau nu îl porți în gând… Îl simți sau nu în piept arzând, de zbor motiv, în trup văpaie… Îl scrii sau nu pe-a clipei foaie cu roșul sângelui ce fierbe să-și pună clocotul în verbe de dragoste… Nicicând prea mult, nicicând puțin… Îți e tumult și liniște,…

De mână

Dă-mi drumul… E timpul să-mi lași acest dans pe nori fără pași. Dă-mi drumul… E vremea să pui și-acest strai cu fluturi în cui. Dă-mi drumul… Curând prea târziul va umple fântâni cu-argintiul zăpezilor darnice-n coduri ce fac din neliniște poduri. Dă-mi drumul… acum… și de tot. Să văd cum se sting nu mai pot…

Întruna

Ne zbatem în adâncuri să ieșim cumva nevătămați,la suprafață și-o gură de-oxigen să mai găsim cât să mai ținem zâmbetul în viață. Haotice mișcările ne sunt, haotice și deznădăjduite dar ne legăm de orice amănunt speranțele-n lagune regăsite tu în abisul tău de nostalgii, eu în abisul meu, tot melancolic… Ne zbatem căutând a ne-ntregi…

Pe tine

Pe tine nu cu ochii te-am privit… Nu cu privirea te-am văzut de-aproape în iarba mării,-albastră învelit ci cu-astă inimă în care-ncape o-ntreagă lume… Ea, întâia oară lumina ți-a zărit-o-ntr-un amurg… Ea l-a făcut pe suflet să-mi tresară și să îmi urce pe-al iubirii murg fără de șa, fără de hăț sau scări ca să…

Perpetuu

Mai am de-nchis o poartă înspre tine Dar nu mă-ndur cu niciun chip s-o fac! Ţi-am scris pe mări cu litere aldine, Statui de gând le-am îmbrăcat în frac Şi-n braţe le-am cioplit câte-o vioară. Nu ştiu să cânte! Cel mai bine tac! Dar te privesc sorbind, ca pe-o comoară Şi orice gest în dragoste-l…

De-un timp…

Un zid de ne-nţelegeri e-ntre noi Scris cu graffitti,-n seri de rătăciri. Am râs pe-aceeaşi pajişte-amândoi Şi ne-a-nflorit povestea în priviri. Când într-un tren de visuri am suit Miraţi de tot ce ne însufleţea Am rupt tăceri în gând şi ne-am zâmbit. Mult mai frumoasă lumea ne părea Înveşmântată-n albul de-nceput. În gări de fericire…

De când te ştiu

Nici umbră nu mai e de suferinţă în ochii mei. Atât şi-au limpezit oglinzile c-ar fi cu neputinţă să vezi vreun val de ţipăt rătăcit înfăşurat pe glezna dimineţii, izbindu-se în maluri de amiezi, punând atele de-ntâmplări tristeţii în nopţi tăcute fiindcă-ngenunchezi orice lăstar de vifor sau furtună, orişice trunchi de zbucium sau de chin…