Te surprind

cu încă o „tăcere de aur” şi asta după ce convenisem să dezlegăm amândoi din banchizele arctice gheţarii sintagmelor aşteptai contopirea ninsorilor trebuia să ştii însă că pe-un continent mult prea alb metamorfozele la minut pun în dificultate şi sperie lumea inocentă (de trei ori încercată) a basmelor…   Aura Popa, 2012, sursa foto: Internet…

Eu construiesc parabola…

din beţe de chibrit şi metafore albe tu zâmbeşti ademenitor în trecere prin cvartalul plăsmuirii îţi sorbi nectarul de vise şi mă priveşti încercând travaliul îmi miroase a fosfor a lumină rece şi-a dragoste oarbă beţia ta incită greierii la serenade nebune printre nuanţe de verde răvăşite-n poeme împrăştii seminţe de râs şi flori roşii…

Uneori

nu ai nevoie de argumente ca să ştergi din memoria contradicţiilor mări ale căror valuri refuză mareele înalte similitudini atavice pe margini de secundă sau fluturi blue mormon din hârtie cerată care-şi netezesc aripile culorii în simple sporadice şi tot mai nesemnificative ploi de cuvânt încearcă să priveşti relaxat anotimpul desprinderii pe sub genele frigului…

Am rupt din mine

o fâșie de-azur și ți-am prins-o de mână vrând să te molipsească albastrul și să vezi ziua cu ochii soarelui… Voiam să râzi cu păsări cum râde văzduhul primăvara când se limpezesc gândurile vremii… Voiam să te știu liniște, dureros de frumoasă, dureros de înaltă și zbor lin și drept, departe de orice furtuna a…

Câteodată

Impulsul de a-mi șterg picturile e atât de mare că nu-mi pot opri mâna să n-o facă… Duc culorile de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, amestec florile cu fluturii, munții cu mările, ochii cu sprâncenele, verdele câmpiei cu-azuriul cerului… Distrug într-o secundă șansa unei pete galbene de a fi soare…

Credeam

Că nu mă mai poate surprinde nimic dar mă uimește tot ceea ce vine din afara cercului obișnuinței… Umerii ploilor de vară aplecați înspre potop, cumpenele fântânilor desenate cu grafitti-ul desuetului pe zidurile câmpiilor, distanțele prea mici dintre aproapele dezgustului și departele lehamitei… Mă stupefiază încă mâinile neintinse când înecul își reflectă găurile negre în…

Evident

Dorul meu poartă numele tău și are și el o zi de naștere pe care însă n-o sărbătoresc niciodată … S-a ivit pe lume odată cu prima ta plecare într-un travaliu scurt, dar sfâșietor. A supt lacom la sânul angorjat al neliniștii și s-a făcut mare, atât de mare că nu mai încape în trup…

Ochii tăi

S-au bucurat nespus de „cea mai frumoasă floare primită în primăvara asta”… Cu parfumul ei însă, m-am îmbătat eu… 🙂 Uite-mă cum merg clătinându-mă pe cele șapte cărări ale inimii ca să ajung la tine, cum ating când cerul, când pământul cu mâna cuib și cânt a poveste spusă dintr-o suflare pe o margine de clipă……

Scurt pe doi

Chiar dacă nu sunt cea mai interesantă, cea mai frumoasă, cea mai caldă, cea mai luminoasă făptură din univers mă simt așa și radiez, suflete drag pentru că mă iubești tu… Aura Popa,8.04.2017 Sursa foto: Internet

Știu că te iubesc

nu de ce, nu pentru ce, nu de când, nu până când, nu de unde, nu până unde, nu cât, nu cum, nu ca cine, pur și simplu, dintotdeauna probabil, stângaci, imposibil, fără motiv, fără timp, fără spațiu, ca mine… Aura Popa,19.03.2017 Sursa foto: Internet

Îți mulțumesc

pentru frântura de frumos din palma duminicii, pentru bobul de lumină însămânțat la timp în lutul de cuvânt   acum, când știu că alchimia există și pentru subtilități ancestrale am încetat să mai desenez lanțuri, cortegii de temeri sau umbre rebele înnodate de suflet și nu mai rup fâșii de întuneric pe streașina lumii  …

Gata :)

S-a topit și gerul ăsta ca înghețata de țurțuri în mâna streașinii, a dispărut și zăpada… Râde un ciob de inimă într-un vitraliu de trup de cât soare i-a intrat în ochi, râde și cheamă la joacă o altă țandără de inimă ce n-a uitat nici ea cum se stă în lumina bucuriei de a…